Rosturile la gresie și faianță: culoare, lățime și materiale

Rosturile sunt spațiile subțiri lăsate între plăcile de gresie și faianță, apoi umplute cu un material special numit chit sau mortar de rosturi. Par un detaliu minor, dar ocupă, într-o baie obișnuită, o parte vizibilă din suprafața pereților și a pardoselii. Ele lasă plăcile să se dilate ușor fără să crape, opresc apa să ajungă sub placare și transformă o mulțime de plăci separate într-o suprafață unitară.

În articolul de față vezi cum alegi lățimea, culoarea și materialul rosturilor, cum se aplică și se curăță chitul și ce greșeli apar cel mai des. Dacă încă nu ai ales plăcile, pornește de la ghidul despre formate și finisaje de faianță și gresie, pentru că rosturile se aleg întotdeauna împreună cu ele.

Ce rol au rosturile într-o baie

Rosturile au trei roluri practice: absorb mișcările mici ale clădirii, etanșează suprafața și dau plăcilor un aspect ordonat. Un rost bine făcut nu se observă, iar unul făcut prost se vede de la intrare în baie.

În primul rând, plăcile ceramice nu se montează lipite una de alta. Ele se dilată și se contractă ușor cu temperatura și umezeala, iar o clădire se mișcă la rândul ei, mai ales la blocurile vechi sau după un cutremur mic. Spațiul dintre plăci preia aceste mișcări și evită ca marginile să se spargă sau ca plăcile să se desprindă.

În al doilea rând, rostul protejează stratul de lipici de apă. Într-o baie, apa stropită la duș sau scursă pe perete încearcă să pătrundă în orice fisură. Dacă rostul este plin, compact și nu are goluri, apa rămâne la suprafață și se șterge. Dacă este poros sau crăpat, umezeala ajunge în spate, iar în timp apar pete închise la culoare, mirosuri și chiar plăci care sună a gol la bătaie.

În al treilea rând, rostul face parte din desen. Liniile lui conturează fiecare placă, deci o rețea de rosturi închise la culoare pe plăci albe arată ca o grilă, în timp ce rosturile în același ton cu placa o fac să pară aproape o suprafață continuă.

Lățimea rosturilor în funcție de format

Lățimea rostului se alege după mărimea plăcii și după cât de uniforme sunt marginile ei. Regula generală: cu cât placa este mai mare și mai bine tăiată, cu atât rostul poate fi mai subțire, iar plăcile mici sau cu margini neregulate au nevoie de rosturi mai late.

Ca ordin de mărime, pentru plăcile mari, rectificate (cu marginile tăiate precis), se folosesc rosturi foarte fine, de câțiva milimetri. Pentru plăcile obișnuite, nerectificate, e nevoie de ceva mai mult, pentru că dimensiunile lor variază ușor de la o cutie la alta, iar un rost prea îngust scoate la iveală fiecare diferență. Fiecare producător indică în fișa tehnică lățimea minimă recomandată, deci ea este cea care contează în practică.

Pe pardoseală, rosturile se aleg puțin mai late decât pe pereți, pentru că podeaua primește mai multă greutate și mai multe șocuri. Un meșter bun folosește distanțiere (cruciulițe sau pene) de aceeași grosime, ca linia să rămână dreaptă pe toată suprafața. Verifică la comandă ce lățime recomandă producătorul plăcilor, nu o ghici după aspect.

Culoarea rostului: ton pe ton sau contrast

Culoarea rostului schimbă mai mult decât s-ar crede aspectul băii, iar alegerea se face după efectul dorit. Ton pe ton înseamnă că rostul seamănă cu placa, iar contrast înseamnă că se vede clar.

Ton pe ton

Rostul apropiat ca nuanță de placă face suprafața să pară mai mare și mai liniștită. Este soluția preferată pentru băile mici, unde ochiul nu trebuie obosit de prea multe linii. În plus, ascunde mai bine micile neregularități de montaj. Dezavantajul este că nuanțele deschise, în special albul, se murdăresc la vedere unde se acumulează săpun sau calcar.

Contrast

Un rost mai închis pe plăci deschise evidențiază forma plăcii și poate fi foarte decorativ la plăcile dreptunghiulare așezate în cărămidă sau în spic. Contrastul funcționează bine într-o baie cu stil industrial sau retro, dar cere un montaj foarte atent, fiindcă orice linie strâmbă se vede imediat. Nu uita nici de partea practică: un gri mediu sau un bej cald ascund mai bine urmele decât albul pur sau negrul intens.

Înainte de decizie, pune un eșantion de chit lângă placă, la lumina din baie. Culoarea chitului se schimbă după uscare, de obicei devine mai deschisă, așa că o probă făcută pe o bucată de placă te scutește de surprize. Dacă urmează și alte alegeri de culoare în casă, merită să recitești ghidul despre culorile pentru casă, ca rosturile să nu strice paleta generală.

Chit cimentos sau epoxidic

Cele două tipuri mari de chit sunt cel cimentos și cel epoxidic, iar diferența principală este rezistența la apă și murdărie. Un al treilea tip, chitul poliuretanic, apare mai rar și se alege de obicei în situații speciale.

Chitul cimentos este cel mai răspândit. Se amestecă cu apă, se aplică relativ ușor și este mai ieftin. Este poros, deci absoarbe puțină umezeală și se pătează mai ușor. Se protejează cu un impermeabilizant aplicat după întărire, iar în zonele foarte ude, cum este interiorul dușului, trebuie reînnoit la câțiva ani.

Chitul epoxidic este format din rășini și un întăritor. Nu absoarbe apa, rezistă bine la produse de curățare și nu dezvoltă la fel de ușor mucegai. În schimb este mai scump, se întărește repede, ceea ce îi dă meșterului mai puțin timp pentru lucru, și se curăță dificil dacă rămâne pe placă. Mulți meșteri îl recomandă pentru duș și pentru pardoseli foarte solicitate.

Dacă ești la început de renovare, discută cu meșterul despre ce se potrivește planului tău de buget. Un compromis frecvent este chitul epoxidic în duș și cel cimentos în rest.

Aplicare și curățare, pas cu pas

Un chit bun nu repară un montaj prost, dar un montaj bun poate fi stricat de un chit aplicat în grabă. Procesul urmează câțiva pași care merită respectați.

1. Lasă lipiciul să se usuce. Rosturile se umplu abia după ce adezivul de sub plăci s-a întărit, interval indicat pe ambalaj, în general o zi sau mai mult.
2. Curăță rosturile. Scoate resturile de adeziv și praful din spațiile dintre plăci, altfel chitul nu se prinde bine.
3. Prepară chitul exact după instrucțiuni, fără să adaugi apă „din ochi”, pentru că dozajul greșit schimbă culoarea și rezistența.
4. Aplică cu un șpaclu de cauciuc, în diagonală față de rosturi, apăsând ca să umpli complet golurile.
5. Curăță excesul cu o bureată umedă, în mișcări circulare, după ce chitul a început să se întărească, dar înainte să devină tare.
6. Șterge pelicula de pe suprafață cu o cârpă curată, după uscarea completă.

Pentru colțurile dintre pereți și între perete și pardoseală, în special în jurul căzii sau al dușului, nu se folosește chit rigid. Acolo se pune un silicon sanitar, fiindcă zonele acestea se mișcă mai mult și un chit tare ar crăpa repede. Silicoanele se reînnoiesc periodic, dacă se înnegresc sau se desprind.

Pentru întreținere zilnică, un detergent blând și o perie moale sunt suficiente. Evită produsele foarte agresive pe rosturi cimentoase, pentru că le deteriorează în timp. Ventilația bună reduce murdăria la rădăcină; despre acest subiect găsești detalii în ghidul despre ventilația băii și umezeală.

Greșeli frecvente cu rosturile

Cele mai multe probleme apar din grabă sau din economie la un detaliu care se vede în fiecare zi. Iată greșelile pe care le întâlnesc des meșterii.

• Rosturi de lățimi diferite, din cauza distanțierelor nepotrivite sau a plăcilor puse „din ochi”.
• Chit aplicat prea devreme, înainte ca adezivul să se usuce, ceea ce duce la pete și rosturi crăpate.
• Culoare aleasă după fotografie, nu după probă la lumina reală din baie.
• Rosturi prea deschise la culoare în zonele cu apă dură sau cu mult calcar.
• Lipsa siliconului în colțuri și la îmbinările cu căzi, dușuri sau lavoare.
• Curățare întârziată: dacă pelicula de chit rămâne pe placă după ce s-a uscat, se îndepărtează foarte greu.
• Chit prea lichid, care se contractă la uscare și lasă mici adâncituri unde se strânge murdăria.

Când observi fisuri sau rosturi care se desprind în anumite locuri, nu le acoperi cu un strat nou peste cel vechi. Scoate partea deteriorată pe o adâncime mică, curăță și umple din nou. Dacă problema se repetă în același loc, poate fi vorba de infiltrații sau de mișcări ale structurii, iar un specialist în construcții poate pune diagnosticul corect.

Ce merită reținut despre rosturile la gresie și faianță

• Rosturile absorb mișcările plăcilor, opresc apa din spatele placării și dau baia un aspect ordonat.
• Lățimea se alege după format și tipul de margine; urmează întotdeauna recomandarea producătorului plăcilor.
• Rostul ton pe ton face încăperea mai aerisită, iar cel în contrast scoate în evidență desenul plăcilor.
• Chitul epoxidic rezistă mai bine în zonele ude, iar cel cimentos este mai ușor de aplicat și mai ieftin.
• Colțurile și îmbinările cu obiectele sanitare se etanșează cu silicon sanitar, nu cu chit rigid.
• Verifică proba de culoare la lumina reală și curăță excesul de chit la timp.